Doctor inseamna printre altele si alinator al suferintei, eu de asta am studiat medicina.
Îmbunătătiti relatia medic-pacient cu această întrebare
simpla dar semnificativa mai ales pentru pacient:
„Cum te face asta să te simți ?”
Pentru ca suntem fiinte emotionale mai mult decat suntem fiinte rationale, avem nevoie de unelte potrivite. Parte din suferinta pacientului e cauzată de incarcatura emotionala, care distrage pacientul si-l impiedica sa comnice eficient si sa inteleaga sau sa ia corect si la timp decizii informate. Deci daca tu ca medic ii eliberezi sufletul, desi asta nu face parte neaparat din diligenta profesionala a medicului, face foarte mult pentru eficienta lui.
Articol tradus din Medscape:
Într-o zi, am fost chemat să fac o biopsie unei femei de 40 de ani suspecta de cancer de sân. Mi-a spus că timp de 2 ani îi spunea medicului ei că simte ceva crescând în sânul ei, dar medicul ei a atribuit întotdeauna cauza unei leziuni traumatice anterioare la sânul respectiv.
După ce am auzit asta, am făcut ceva prea neobișnuit în profesia noastră, am întrebat: „Cum te face să te simți asta?”
Nu a ezitat. „Mi-e frică de ce ar putea fi asta”. Mă așteptam la acest răspuns. Apoi a spus: "Dar sunt atât de ușurată. Plângerea mea a fost în cele din urmă luată în serios."
Wow, usurare înainte de biopsia mamară? Asta m-a uimit. Desi usurarea se refera doar la incarcatura emotionala, nu si la ingrijorarea rationala. Biopsia o va usura pe aceea, clarificand pasii pe care ii va avea de facut.
Această interacțiune a fost posibilă doar pentru că eu, în calitate de medic consultant în radiologie, am schimbat modul în care interacționez cu pacienții mei. Acest lucru a dus la distrugerea barierei medic-pacient în moduri care au beneficiat ambele părți.
M-am schimbat pentru că viața mea s-a schimbat și în cel mai chinuitor mod posibil.
Fiul meu copil, Ben, a murit de stenoză venoasă pulmonară. Apoi, Caroline, bebelușul nostru curcubeu (termenul pentru un copil născut după ce ai pierdut un alt copil), a fost diagnosticat cu aceeași afecțiune. În mod evident, familia noastră a experimentat multe necazuri, dar o parte din aceasta este modul în care ne-am familiarizat intim cu perspectiva pacientului.
Ca medic, această experiență a plantat o sămânță din care a crescut o empatie profund personală pentru efectele emoționale ale primirii îngrijirii medicale. M-a împins să „merg până acolo” împreună cu pacienții mei - deși îi văd pe mulți dintre ei doar o singură dată - în ceea ce sunt interacțiuni scurte, dar inerent încărcate emoțional.
Experiențele cu copiii mei au dezvăluit în mod clar cât de intens este pentru pacienții care vin pentru radiografii care ar putea dezvălui vești care schimbă viața. În consecință, mi-am făcut o prioritate din a ajunge să întreb pacienții: „Cum ești cu asta? Cum te face să te simți?”
O plângere comună generează o discuție mai puțin frecventă
Procesul meu a început să se schimbe atunci când am luat în considerare o problemă care adesea aduce pacienții la cabinetul meu pentru o esofagramă: probleme cu înghițirea alimentelor și senzația uneori terifiantă de a avea alimente blocate în esofag.
Știu cum se simte, atât fizic, cât și emoțional. De Ziua Recunoștinței simt cum o menghina îmi strânge pieptul. M-am gândit: Am un atac de cord? Știu că simptomele pot fi un semn al cancerului. Am simțit că nu se poate face nimic pentru disconfort.
Aceste experiențe ar fi ușor de recunoscut pentru pacienții mei, totuși, in cea mai mare parte a carierei mele, nu mi-a trecut prin cap să le împărtășesc. Nimic din pregătirea mea nu m-a invatat cum să fac acest lucru și nu am auzit niciodată un alt medic, în viața mea profesională sau ca pacient, să împărtășească experiențele lor personale. Apoi, au existat și alte lucruri care m-au oprit să fac asta. Nu eram obișnuit să arăt o astfel de vulnerabilitate. Poate mă temeam că va dura prea mult. Dar, în cea mai mare parte, nu eram sigur ce bine ar face.
Prima dată când i-am spus unui pacient: „Știi, am o problemă similară de ani de zile”, tehnicianul din cabinet și-a întoars capul cu ochii mari. Cred că nu a văzut sau auzit așa ceva în toata experiența ei. Cu siguranță nu cât a lucrat cu mine.
Nu după mult timp, i-am spus unui alt pacient care se luptă cu mâncarea care se „blochează în gât” că mi s-a întâmplat acest lucru și am explicat ce fac eu când mi se întâmplă. Într-un act pe care l-am văzut repetând de multe ori, pacientul s-a uitat imediat la mine și a ascultat cu atenție. În acel moment, nu numai că știam sigur că a împărtăși era lucrul corect de făcut, dar mă întrebam și de ce nu începusem să fac asta mai devreme.
Cum se traduce o atingere personală într-o îngrijire mai bună
Medicii fac o eroare obișnuită atunci când cred că pacienții lor îi aud și înțeleg. Din experiență am văzut că pacienții nu rețin în general decât 30-50% din ce le spui si in condiții de stress, în cel mai fericit caz maximum 5%. În situații cu miză mare - precum un nou diagnostic de cancer - datele arată că pacienții își amintesc doar jumătate din conversație. Am constatat că încadrarea unor informații în termeni personali îi ajută pe pacienți să înțeleagă mai bine mesajul meu, prim diverse mecanisme pe care nu le folosim în mod obișnuit dacă nu suntem psihologi sau influenceri.
Află repede cât de mult înseamnă asta pentru el si ai doua dintr-o lovitura: eliberarea de povara emoțională și atenția dedicată.
Am avut un pacient căruia nu i s-au dat răspunsuri la vizitele medicale anterioare sau la analize. Parcă numai unul... Dar la acela am putut vedea clar o strictură esofagiană pe esofagramă, așa că i-am explicat problema și am împărtășit câteva gânduri cu privire la posibilii pași următori.
Chiar dacă l-am văzut doar o dată, el mi-a scris să-mi mulțumească pentru că am petrecut mai mult de 20 de minute cu el, răspunzând la întrebări și oferindu-i sfaturi. M-am bucurat să știu că am fost de ajutor, dar am fost uluit de amintirea lui. Douăzeci de minute? Având în vedere programul meu normal, probabil că nu am depășit 10 minute. Mi-am dat seama că cele câteva minute petrecute au avut un impact supradimensionat asupra lui; el a perceput că a fost mult mai mult decât a fost. Pentru mine, aceasta este dovada puterii și importanței conectării la pacienți în acest mod, chiar și pentru subspecialiști, unde vizitele repetate pot fi rare.
Ridicarea barierelor dintre medic și pacient nu este încă o atitudine majoritară. S-ar putea să nu fie niciodată. Informațiile noi, care schimbă viața, pot fi întotdeauna mai adecvat comunicate în contextul unei relații bune cu pacientul, mai degrabă decât ca un simplu un furnizor de consultanță. Acestea fiind spuse, diagnosticul de schimbare a vieții copiilor mei nu ne-a fost explicat soției mele și mie de către cardiologii pediatrici pe care tocmai îi întâlnisem câte 5 minute. Au efectuat testele, și au trimis raportul pediatrului de la care se așteaptau ca el să ne explice totul. De ce ar trebui să-mi las și eu pacienții așa în aer?
Împărtășesc informații atunci când pot fi liniștitoare, informând pacienții când nu văd nimic care mă alarmează. De exemplu, când am făcut o esofagramă, primele cuvinte din gura mea după ce terminăm vizita sunt adesea „Nu văd nimic care să arate rău - mici pe esofag, nici cancer de stomac ”. Cancerul este diagnosticul cel mai puțin probabil, dar este ceea ce au pacienții în minte. Mă uit cum umerii lor se relaxează, aud expirații lungi sau văd ochi care se luminează de fiecare dată. Poate ca au totuși cancer, teoria spune că avem permanent în corp un număr de celule camceroase, dar de ce să-i faci să aștepte câteva zile sau o săptămână? Odată ce am construit o relație de încredere și le-am făcut recomandările, se vor întoarce la control fideli pentru a afla cum să gestioneze orice au. Pentru ca astfel am stabilit ceea ce google numeste AUTHORITY, adică cunoștințe și încredere, dependabilitate.
Îi educ, lăsându-i să vadă ceea ce văd și eu și îi ajut să vizualizeze ce se întâmplă în corpurile lor. Când pot, ofer și informații utile bazate pe propria mea experiență. Un pacient va primi o descriere completă de la medicul său primar, dar eu pot aduce imediat și simplu o ușurare utilă atunci când este posibil. Am făcut asta ani de zile notându-mi propriul proces simplu în trei pași pentru gestionarea unui „atac de esofag” - senzația de blocare a alimentelor. Am primit astfel de răspunsuri recunoscătoare de la pacienții care au încercat tehnica de bază că am scris o carte, extinzându-mă pe subiect atât din experiența mea personală, cât și din cea profesională. Bineînțeles că sunt mai credibil.
Informațiile concrete ajută, iar pacienții au nevoie de aceasta. Dar tot face mai puțin față de ceea ce se întâmplă când spun: „Știu câte ceva despre ceea ce simți, pentru că și eu am trecut prin asta”. Suntem creaturi sociale, răspundem profund la mesajul simplu „Nu ești singur”.
Așadar, data viitoare când efectuați o procedură sau vă implicați într-o interacțiune care este cu siguranță stresantă pentru un pacient, luați câteva secunde pentru a vă verifica și acorda emoțiile. S-ar putea să fiți surprinși de răspunsul pe care îl primiți înapoi, cum am fost cu acea pacientă cu cancer de sân. Când vi se oferă șansa de a aduce o ușurare unui pacient, de ce să nu o folosiți?
Dr. Doug Lake este radiolog, tată a trei fete și autor al "Esophagus Attack! Metoda în 3 pași pentru a vă bucura de mâncare din nou". El lucrează cu normă întreagă la clinica McFarland din Ames, Iowa, și este profesor asociat clinic în cadrul Departamentului de radiologie de la Stanford .
NE: eu insumi impartasesc atitudinea acestui coleg, bazată pe încredere și umanitate, atitudine care capata din ce in ce mai mult teren în SUA care oricum se află sub imperiul fricii de a fi dat în judecată, în timp ce în Asia ea a facut parte dintru început din medicina, iar în Anglia implicarea emotionala este interzisa de codul deontologic. Desigur, fiecare are argumente pertinenente. Eu cand am publicat acest articol aici am facut-o cu gandul sa ofer colegilor o unealta simpla si eficienta pentru a ajuta atat pacientul cat si preopria eficienta. Ramane la latitudinea fiecaruia, in functie de posibilitati si viziune, cum o foloseste. Dar ar fi pacat sa nu folosim ce-i bun.
 | Daniel GaneaMedic la ConsultatiiLaDomiciliu.ro |
Dr. Daniel Ganea este "Doctorul tău", Medic Specialist Medic de familie, medic rezident cardiologie, cu Competență în Ecografie și scrie aici articole pentru pacienți. A început cariera ca medic specialist în 2009 în Urgență, a lucrat și pe Ambulanță, aflând ce-și doresc de la medic pacienții care solicită online consultații medicale cu medic specialist la domiciliu.
Astfel a aparut ConsultatiiLaDomiciliu.ro
Dacă ai citit Termeni și condiții, fă o programare online sau telefonic:
Dacă ai citit Termeni și condiții, fă o programare online sau telefonic:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Trimite un mesaj online